Cateva zile ramase pana la Untold: Iata ce trebuie sa stii!

Cateva zile ramase pana la Untold: Iata ce trebuie sa stii!

În doar  câteva zile se deschid porțile tărâmului magic, UNTOLD. Black Eyed Peas, The Chainsmokers, Jason Derulo, The Prodigy, Armin van Buuren, Kygo, Diplo, Tiesto, Steve Aoki dar și mulți alții vor urca pe cele 10 scene ale festivalului UNTOLD. În 2018 toți festivalierii au posibilitatea să parcurgă în avans, online, o parte a procesului de check-in, câștigând astfel timp la intrarea în festival.

CHECK-IN ONLINE ȘI ACCES!

Toti participanții la festivalul UNTOLD trebuie să știe că, la ediția de anul acesta au posibilitatea de a efectua online o mare parte a procesului de check-in.  Acesta se realizează astfel: începând din data de 26 iulie 2018, fanii festivalului pot accesa aplicația Untold sau site-ul untold.com și se pot înregistra cu o adresa de email pentru completarea procesului de check-in.

Fanii trebuie să completeze cu atenție datele solicitate în formular, apoi să urmeze pașii și să efectueze procesul de check-in. Aceștia vor putea efectua check-in și pentru colegii lor, dacă pe respectiva adresa de email au fost cumpărate mai multe abonamente de festival. Este important de reținut faptul că doar persoana înregistrată în formularul de check-in va putea să primească brățara de festival în baza abonamentului. Procesul de check-in va salva participanților la festival timp important și le va oferi acces la funcția de alimentare online cu bani a brățărilor de festival. Suma încărcată de fiecare participant pe brățară va deveni activă în momentul în care aceștia o vor primi de la corturile de check-in, în urma prezentării biletului de acces.

Odată ajunși în zona festivalului, primul și cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă fanii festivalului este să schimbe biletul sau abonamentul într-o brățară de festival la unul din punctele de check-in. Organizatorii au pregătit un program prelungit pentru corturile de check-in, acestea fiind deschise și în zilele pre-festival, în 31 Iulie-1 August 2018 în intervalul orar 14.00 – 23.00, urmând ca în zilele de festival intervalul să fie 12.00 – 08.00. Pentru acest lucru este obligatoriu să aibă un bilet valid și un act de identitate valabil. În cazul în care fanii au finalizat procesul de check-in online, aceștia vor avea la dispoziție încă 2 zile în plus pentru preschimbarea biletului sau abonamentului în brățară, în Sala Sporturilor Horea Demian în zilele de 29-30 Iulie în intervalul orar 14.00 – 23.00.

Tinerii sub 18 ani, pe lângă bilet și act de identitate, vor avea nevoie și de documentul care atestă acordul părinților care poate fi găsit pe https://untold.com/static/parental-consent-ro.pdf. Accesul minorilor sub 14 ani este permis doar pe baza unui bilet valid și însoțit de un părinte.

SISTEM DE PLATĂ LA UNTOLD!

La fel ca și anul trecut, cel mai bun sistem de plată utilizat până acum de peste 2.500.000 de oameni în festivalurile din întreaga lume, Festipay, va fi implementat în această vară într-o formula integrată cu sistemul de acces, la festivalul UNTOLD. Acest sistem integrat care aduce mai multă siguranță pentru festivalier este pus la dispoziție de Banca Transilvania, banca oficială a festivalului și susținut de VISA, cardul oficial al festivalului. Pentru acest eveniment, participanții vor avea la dispoziție o brățară din țesut textil cu un chip RFID integrat.

Împreună cu Banca Transilvania și VISA, organizatorii festivalului Untold, au pregătit peste 80.000 brățări de acces cu sistemul de plată integrat. În perimetrul festivalului, vor exista 80 de puncte de încărcare a brățărilor, iar pentru a evita cozile și aglomerările, organizatorii recomandă participanților încărcarea brățărilor înainte de festival, după parcurgerea procesului de check-in online, de pe aplicația Untold sau de pe site-ul www.untold.com. Această modalitate de încărcare a brățărilor va fi disponibilă și în timpul festivalului și va putea fi accesată direct din aplicația mobilă Untold.

Fanii care vor să folosească banii cash pentru încărcarea brățărilor trebuie să știe că în perimetrul festivalului va exista 1 ATM al Băncii Transilvania.

Banii de pe instrumentele de plată pot fi recuperați pe toată perioada festivalului doar numerar, de la orice CREDIT POINT, până cel târziu, luni, 6 August 2018, ora 10.00. Majoritatea căsuțelor CREDIT POINT vor fi deschise în intervalul 12.00 – 06.00, iar în zonele cele mai frecventate, căsuțele vor rămâne deschise NON-STOP.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.