“In sfarsit!” – asta am simtit a doua zi de dimineata dupa aventura I got shOt!

Glumesc … era seara deja si ma durea capul ingrozitor, dar sentimentul de satisfactie tot acolo. Probabil in momentul acesta comentatorii sportivi vor zice: “uite-l si p-asta, se lauda ca a avut noroc si defapt…” Ei bine, sentimentul de care vorbesc n-are nici o treaba cu organizarea, cu noptile pierdute, cu “succesurile” sau greselile pe care le-am facut.

Personal, ma doare-n p… de toate astea si de toti cei care gandesc asa. Are in schimb de-a face cu satisfactia de-a ma simti in mijlocul unei familii cu multi prieteni care au inteles exact sensul acestor sporturi pe care, mai bine sau mai prost, incercam sa le practicam si in acelasi timp sa le promovam. Pana la urma aici cred ca se reduce totul: la atmosfera. Iar atmosfera care a fost anul asta la I got shOt! e mult mai mult decat atat…e un stil de viata.

Si stilul asta de viata nu e meritul nici al politicienilor, nici al parintilor, nici al vecinilor nostri de palier, ci e alegerea fiecaruia dintre noi de a schimba ceva.

Asa ca da, recunosc ca trebuia anuntata intrarea, recunosc ca s-a vazut prost proiectia, recunosc ca nu am explicat cum trebuia modul de acordare a premiilor, recunosc ca am plecat la 6 dimineata beat manga acasa si recunosc orice altceva mai vreti voi, dar as vrea ca si voi sa recunoasteti un singur lucru:  ca v-ati simtit bine anul asta la I got shOt! si meritam sa fim iertati pentru asta.

Multumesc tuturor pentru suport, ati fost extraordinari!

123456►