The post Neversea anunta primul val de artisti pentru editia 2021 – SE VA REPROGRAMA LA O DATA ULTERIOARA appeared first on Partipipal.
]]>Organizatorii festivalului spun că ediția din 2021 va fi unică și va fi organizată în cele mai bune și sigure condiții, pe plaja din Constanța.Organizatorii Neversea și alți organizatori de evenimente din România s-au reunit încă din luna septembrie cu reprezentanții Guvernului într-un grup de lucru menit să identifice toate măsurile necesare pentru organizarea evenimentelor mari în 2021, în cele mai sigure condiții.

Artiștii sunt nerăbdători să revină pe una dintre scenele lor preferate și abia așteaptă reîntâlnirea cu zecile de mii de fani, care, cu siguranță, va fi emoționantă. Tyga, Dimitri Vegas & Like Mike, Black Eyed Peas, Don Diablo, Nicky Romero, Tchami și Ummet Ozcan B2B Brennan Heart se numără printre cei care au reconfirmat prezența la festival și sunt nerăbdători să facă senzație pe mainstage.
Scenele underground au și ele nume sonore din genurile techno, deep house, dubstep și drum&bass. Arapu, Cezar B2B Praslea, Kozo B2B Dan Andrei, Priku, Raresh, Sit, Sublee B2B Cap îi vor purta pe fani într-o călătorie muzicală unică la scena The Temple, iar The Ark îi va găzdui, printre alții, pe Borgore, Dirtyphonics, Dub FX și Malaa.
Cele 4 zile și 4 nopți de distracție și libertate vor avea loc în cele mai bune și sigure condiții, pe plaja din Constanța, unde pot fi admirate cele mai spectaculoase răsărituri, alături de artiști și DJ-i de top din lume. Organizatorii vor respecta toate deciziile și recomandările autorităților pentru desfășurarea festivalului și vor crea un mediu sigur pentru noi experiențe de neuitat la malul mării. Sănătatea și siguranța fanilor, artiștilor, locuitorilor orașului Constanța și a oamenilor implicați în organizarea evenimentului sunt principala datorie și responsabilitate a creatorilor Neversea, alături de distracția garantată a festivalului.

Peste 90% dintre fanii care au cumpărat abonamente și bilete pentru ediția din 2020 a festivalului Neversea le-au transformat în varianta ANYTIME Pass, care le asigură accesul, la alegere, la una dintre următoarele 3 ediții Neversea. Cei care nu au încă asigurată intrarea pentru escapada pe Insula Visurilor au acum ocazia să achiziționeze FREEDOM Passports care le va permite accesul la festivalul din acest an.
Abonamentele se pot achiziționa de pe neversea.com începând de la prețul de 134 de euro + taxe.
Photo Album Neversea 2019 găsiți aici
Vezi cum a fost la ediția din 2019
The post Neversea anunta primul val de artisti pentru editia 2021 – SE VA REPROGRAMA LA O DATA ULTERIOARA appeared first on Partipipal.
]]>The post Neversea – ghid de festival pentru 4 zile si 4 nopti de distractie appeared first on Partipipal.
]]>În doar trei zile, fanii festivalului vor intra în lumea fantastică NEVERSEA și vor scrie încă o pagină din legendă. Plaja, unde pentru 4 zile și 4 nopti timpul își pierde din puteri, se va transforma într-un loc fantastic, iar participanții vor deveni personaje care vor călători în timp alături de cei peste 200 de artiști care vor urca pe scenele amplasate pe plaja NEVERSEA. În călătoria cu arca magică spre NEVERSEA fanii festivalului vor avea la dispoziție un compas gigantic care îi va călăuzi pe mare, cuburi magice care le pot îndeplini dorințe, bărci parametrice dar vor face cunoștință și cu vietățile marine prietenoase.

CEA MAI IMPRESIONANTĂ PRODUCȚIE A UNUI EVENIMENT LA MALUL MĂRII NEGRE!
Peste 4 000 de persoane lucrează în producția efectivă a festivalului NEVERSEA, dintre care peste 500 sunt voluntari. În ceea ce privește logistica festivalului, cifrele sunt impresionante: peste 250 de camioane necesare pentru transportul logistic. Scena principală are 20 metri înălțime, peste 80 de metri baza și o creștere de peste 30 la sută a ecranelor led și a efectelor speciale. Perimetrul festivalului este împrejmuit de 5 km de gard. Pentru grafica și designul tuturor scenelor s-au adunat peste 600 de ore de muncă a peste 20 designeri și arhitecți, ce au contribuit la crearea universului NEVERSEA din acest an. Pentru protecția plajelor se folosesc peste 10.000 mp de podele de lemn și peste 8.000 mp de podele protecție trafic greu. Organizatorii folosesc 22 de generatoare electrice pentru a acoperi întreaga zonă, însumând 4,5 MW putere instalată, adică consumul unui oraș de 40.000 de locuitori din România. Cablurile electrice care se vor folosi au greutatea de aproximativ 12 tone, iar lungimea lor, dacă ar fi să le punem cap la cap este de circa 30 kilometri. Toate acestea sunt conform standardelor tehnice internaționale de utilizare în medii speciale-mobile.
MĂSURI DE SIGURANȚĂ ÎN PERIMETRUL FESTIVALULUI!
Peste 1600 de jandarmi, polițiști, pompieri și medici se vor asigura în cele 4 zile și 4 nopți de festival că sunt respectate măsurile de siguranță. În plus, in festival vor exista și 300 de agenți de securitate privați. În perimetrul festivalului vor fi amplasate și două spitale de campanie SMURD și 3 puncte de prim ajutor.
SCHIMBARE ABONAMENT/BILET CU BRĂȚARA DE FESTIVAL!
Odată ajunși în zona festivalului, primul și cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă fanii festivalului este să schimbe biletul într-o brățară de festival la unul din punctele de check-in. Organizatorii au pregătit un program prelungit pentru corturile de check-in, acestea fiind deschise și în zilele pre-festival, în 3-4 iulie 2018, în intervalul orar 14.00 – 23.00, urmând ca în zilele de festival intervalul să fie 12.00 – 08.00.
Pentru acest lucru este obligatoriu să aibă un bilet valid și un act de identitate valabil. În cazul în care fanii au finalizat procesul de check-in online, aceștia se vor putea îndrepta spre fast lane-urile dedicate, cu biletul pentru care s-a făcut deja check-in online. Tinerii sub 18 ani vor avea nevoie, pe lângă bilet și actul de identitate, și de documentul care atestă acordul părinților care poate fi găsit pe neversea.com. Accesul minorilor sub 14 ani este permis doar pe baza unui bilet valid și însoțit de un părinte.
În perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: ghiozdane, droguri, sticle, biberoane, lasere, genți, spray-uri, cuțite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare și băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, aparate foto sau video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alți participanți.
Este permis accesul cu: poșetă/borsetă (dimensiunea maximă permisă 21cm x 29cm) medicamente, insulină, picături uz medicinal, spray inhalator pentru astm. Orice astfel de produse sunt premise doar dacă sunt însoțite de scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor acesteia și cu maxim o doză zilnică. Pentru întreaga listă de obiecte permise și interzise în perimetrul festivalului, participanții pot consulta regulamentul de pe site-ul www.neversea.com.
TRANSPORT ÎN COMUN ȘI RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE!
Pentru ca circulaţia în oraş şi în staţiunea Mamaia să nu se blocheze pe perioada celor patru zile în care se va desfăşura marele eveniment, Regia Autonomă de Transport în Comun din Constanţa va suplimenta oferta de transport cu o linie SHUTTLE BUS, ”NEVERSEA” cu plecare din Mamaia spre Portul Tomis . Autobuzele vor circula non stop, în perioada 5-9 iulie, pe traseul: Mamaia (Hotel Caraiman), B-dul Mamaia, B-dul Tomis, Str. Traian, Poarta 2 Port, Str. Termele Romane, B-dul Elizabeta, Str. Remus Opreanu, Port Tomis şi retur, Str. Remus Opreanu, Port Tomis, B-dul Elizabeta, Str. Traian, Str. Mihai Viteazu, B-dul Mamaia, Staţiunea Mamaia. Autobuzele care deservesc aceasta linie vor circula începând cu data de 05 iulie 2018, ora 08.00 pana pe 09 iulie 2018 ora 09.00.
Intervalul de succesiune va fi între orele 08.00-24.00 de 10 minute, iar între 24.00- 08.00 de 16 minute. Tot pentru perioada festivalului “NEVERSEA” vor fi prelungite liniile 42, 44, 48, 51, 101C până în portul Tomis, iar în intervalul 05.08.2018, ora 09:00 şi 09.08.2018, ora 09:00 programul de transport va fi non stop. Pentru aceasta perioada, liniile 2-43 și 5-40 vor circula și în intervalul orar 24.00 – 05.00 cu o succesiune de 30 minute.
Toţi cei care vor să se deplaseze la festival pot să achiziţioneze abonamente RATC pentru 24 ore la preţul de 5 lei, dar şi abonamente pentru 7 zile la preţul de 30 lei. De asemenea, călătoria se poate achita şi prin SMS, la numărul 7475, iar în portul Tomis va fi amplasat punct de vânzare bilete R.A.T.C. cu program non-stop.
De joi, 5 iulie şi până luni, 9 iulie vor fi închise circulaţiei, următoarele artere: strada Traian cu Valea Portului; Poarta 1; sensul giratoriu Traian cu strada Termele Romane; strada Traian cu bulevardul Tomis; strada Negru Vodă cu strada Ecaterina Varga; strada Yokohama, strada Salonic și strada Belvedere; strada Negru Vodă cu strada Mircea cel Bătrân; strada Mircea cel Bătrân cu strada Smârdan; strada Mircea cel Bătrân cu strada Decebal; strada Mircea cel Bătrân cu strada Eroilor; strada Bucovina cu strada Eroilor. Parcarea autovehicolelor pe bulevardul Elisabeta va fi interzisă pe perioada 03 – 09 iulie, iar riveranilor li se vor distribui permise de acces pentru a putea trece de filtrele instituite de autorităţi. De asemenea, se va interzice accesul taxiurilor, mijloacelor de transport particular (autoturisme, microbuze, maxi- taxi) în interiorul perimetrului de siguranță cu excepția autobuzelor RATC autorizate să efectueze cursele speciale.
The post Neversea – ghid de festival pentru 4 zile si 4 nopti de distractie appeared first on Partipipal.
]]>The post Neversea Festival: Afla Programul partial pe zile si biletele disponibile! appeared first on Partipipal.
]]>
Headlinerii festivalului și o parte din artiștii anunțați deja vor concerta pe cele 7 scene ale festivalului după cum urmează:
JOI: Hardwell, Alan Walker, GTA, Yellow Claw, Modestep, NGHTMRE, Satra B.E.N.Z., DOC, Acid Pauli, Blond:ish, El Mundo, Nightmares on Wax și mulți alții.
VINERI: Steve Angello, Galantis, Jonas Blue, Kungs, Redfoo, Nina Kraviz, Lucy, Mumdance, DJ Premier, Pendulum DJ Set, Rusko, Deliric&Silent Strike, Claptone, Lum, NU, Rampue, Yokoo și mulți alții.
SÂMBĂTĂ: Armin van Buuren, John Newman, Sunnery James & Ryan Marciano, Tujamo, AME, Priku, Sit, Charlie, Premiesku, Sublee, Camo&Krooked, Chase&Status DJ Set, Dope D.O.D, Macanache, Paraziții, Christian Loffler, Jan Blomquist & Band, Marwan și mulți alții.
DUMINICĂ: The Script, Axwell&Ingrosso, Steve Aoki, Subcarpați, Scooter, W&W, Jamie Jones, Eats Everything, Dan Andrei, Emi, Kozo, VincentIulian, Dub FX, Noisia DJ Set, Culese din Cartier, Grasu XXL, Begun, Black Coffe, Satori Live, Stavroz Live și mulți alții.
Programul este parțial și poate suferi modificări.
IA-ȚI ACUM BILETUL DE 1 ZI!
Începând de marți, 29 mai, ora 14.00 se pot achiziționa bilete de 1 zi. Pentru zilele de JOI și VINERI fanii festivalului pot cumpăra biletele de 1 zi la prețul promoțional de 225 de lei plus taxe. Prețul final al acestora va fi de 250 de lei plus taxe. Pentru zilele de SÂMBĂTĂ și DUMINICĂ, prețul biletului este de 250 de lei plus taxe, prețul final al acestuia fiind de 275 de lei plus taxe.
NEVERSEA 2018 va avea loc în perioada 5-8 iulie, la Constanța.
The post Neversea Festival: Afla Programul partial pe zile si biletele disponibile! appeared first on Partipipal.
]]>