Loading Events

Electric Castle: Florence+The Machine, Thirty Seconds To Mars, Bring Me The Horizon, Limp Bizkit & many more!

July 17 - July 22
  • This event has passed.
Electric Castle 2019
0 Shares

Anul 2019 se anunță a fi unul extraordinar: Florence + The Machine / Thirty Seconds To Mars / Bring Me The Horizon / Limp Bizkit /Metric / Boys Noize / The Vaccines / Chinese Man / While She Sleeps / Tommy Cash / Sofi Tukker / Kronos Quartet / Mono / Viagra Boys / Lemaitre / Handsome Furs/ Nils Frahm, Chvrches, SigmaZomboy, Zeds Dead și Infected Mushroom sunt artiștii confirmați ce vor face ca ediția EC de anul acesta să fie cu adevărat memorabilă.

Electric Castle va avea loc în perioada 17 – 22 iulie 2019, Bonțida, Cluj.

Florence + The Machine este o formație britanică de muzică indie rock, s-a format în anul 2008 la inițiativa cântăreței Florence Welch. Primul album a fost lansat în luna iulie a anului 2009 de către întreaga trupă și poartă numele de “Lungs”, aceștia bucurându-se de un succes inedit, câștigând patru Discuri de Platină. De asemenea, au fost nominalizați la premiile Grammy la categoria “Debutul anului”.

 

Formația americană de rock din Los Angeles, Thirty Seconds To Mars, a fost formată în 1998 de către frații Jared și Shannon Leto, aceasta începând ca un proiect de familie. Albumul de debut intitulat “30 Seconds to Mars” a fost lansat în august 2002, aducând ceva nou în curentul muzical. Acest album a profitat de peste 100.000 de exemplare. În prezent, Thirty Seconds To Mars dețin 5 albume, ultimul fiind lansat anul acesta și poartă numele “America”.

 

Una dintre cele mai îndrăgite trupe de metalcore, Bring Me The Horizon, revine pentru a doua oară la Electric Castle. Formată în 2004, trupa britanică este în momentul de față alcătuită din vocalistul Oliver Sykes, chitaristul Lee Malia, basistul Matt Kean, bateristul Matt Nicholls și Jordan Fish la clape. În prezent au 5 albume, urmând ca cel de-al 6-lea album să-l lanseze în luna ianuarie a anului 2019.

Limp Bizkit completează lista headliner-ilor la cea de-a 7-a ediție Electric CastleNils Frahm, Chvrches, SigmaZomboy, Zeds Dead și Infected Mushroom sunt printre noile nume confirmate de organizatori.

Publicul Electric Castle are șansa să-l întâlnească pe Fred Durst, una dintre cele mai emblematice figuri rock ale momentului, odată cu confirmarea prezenței Limp Bizkit pe afișul viitoarei ediții Electric Castle, ce va avea loc între 17 și 21 iulie. Cele trei nominalizări la premiile Grammy sau cele peste 40 milioane de albume vândute sunt realizările remarcabile ale trupei, însă acestea spun prea puțin despre modul în care Limp Bizkit a influențat scena muzicală în ultimele două decenii. Adeptă a stilului Nu Metal, Limp Bizkit a fost printre primele trupe ce a reușit exemplar să combine două stiluri muzicale complet rupte până atunci, rock și rap. Zvonurile că trupa lucrează la un album nou sunt tot mai dese, în ultima perioadă, așa că publicul de la Electric Castle se poate aștepta la surprize mari pe lângă clasicele „Rollin’”, „Break Stuff” sau „MyGeneration”.

Mai neconvențional ca oricând, line-up-ul de anul acesta îl propune pe Nils Frahm, pianistul și compozitorul german cu o abordare senzațională asupra muzicii clasice, în care aduce elemente de muzică electronică. Concertele lui sunt experiențe aproape hipnotice; e imposibil de rezistat virtuozității cu care acesta abordează două sau chiar trei claviaturi într-o singură linie muzicală. De aceea, nu este de mirare că Frahm este unul din puținii artiști ai genului ale cărui concerte sunt în permanență sold out.

În urmă cu câteva zile, BBC1 numea „Here with me” cea mai bună piesă pop a momentului, readucându-i în prim plan pe Chvrches. Trupa scoțiană de synth-pop a debutat în 2011 ca un proiect de studio, cei 3 membri ezitând o lungă perioadă să-și asume show-uri live. Odată debutul făcut, turneele lor sunt continue, iar trupa și-a câștigat o popularitate mondială atât prin muzică, cât și prin activismul constant în promovarea talentelor feminine din industria muzicală.

Controversatul Zomboy dă întotdeauna 110% în show-urile sale, iar publicul simte asta. Având disciplina anilor în care a fost toboșarul unei trupe de metal, artistul britanic simte exact ritmul pe care fanii îl așteaptă și nu-i dezamăgește niciodată. Zeds Dead, pe de altă parte, mizează pe diversitatea stilurilor electro pe care le îmbină în muzica lor pentru a mulțumi miile de spectatori din marile festivaluri la care sunt invitați. Zeds Dead trăiesc, în prezent, unul din cele mai bune momente ale carierei lor, câștigându-și un statut privilegiat în rândul promotorilor stilului bass. Colaborările lor cu alți artiști îl includ și pe Jauz, alt nume confirmat pentru ediția aceasta a festivalului. Tânărul DJ din San Francisco este o adevărată figură cult în lumea bass, fanii săi, reuniți sub numele de „Sharksquad”, urmându-l peste tot în lume pentru a-i urmări show-urile eclectice.

Unii dintre cei mai bine vânduți artiști israelieni ai tuturor timpurilor, duo-ul Infected Mushroom, aduc în Electric Castle experiența celor care șiau petrecut ultimii 20 de ani dezvoltând stilul psytrance pentru noi generații de tineri, fără ca asta să le afecteze publicul care îi admiră încă de la începutul anilor ‘90.

Sigma revine după 3 ani în line-up-ul festivalului, timp în care a lucrat la cel de-al doilea album, ce va fi lansat chiar în această vară. Între timp, au bifat o serie de colaborări cu Take That și Paloma Faith și visează să îl convingă pe Calvin Harris să producă o piesă împreună. Iar dacă tot vorbim de visuri sonore, cei de la Gangs of Youth țintesc chiar mai sus: își doresc să atingă notorietatea mondială pe măsura succesului obținut, deja, acasă, în Australia. Aici,  ultimele lor două albume au avut vânzări record și le-au adus cele mai importante premii ale continentului. Este, acum, momentul ca publicul român să-i descopere, în concertul pe care îl pregătesc pentru Electric Castle 2019.

Vorbind de nume mari ale rock-ului, nu mulți producători de muzică electronică se pot lăuda că își regăsesc semnătura pe albumele U2, însă Andy Barlow, jumătatea duo-ului Lamb, este o excepție. Împreună cu Lou Rhodes, cu care formează Lamb de 21 de ani, timp în care au lansat 6 albume, vor fi prezenți în iulie, pe principala scenă a festivalului.

O premieră în stilurile muzicale prezente la Electric Castle: Giggs este una dintre cele mai puternice voci ale grime, hip hop-ul născut în zona de sud a Londrei și rapid îmbrățișat de fani din întreaga lume. Succesul lui a deschis calea pentru mulți alți artiști de rap, Giggs fiind însă unul dintre puținii care nu a acceptat să adopte un stil mai comercial doar de dragul de a câștiga mai multă notorietate.

Irezistibili prin amestecul de influențe din muzica franceză, mexicană, turcă, Polo & Pan aduc energia culeasă din experiențele culturale trăite în întreaga lume. Două artiste americane puternice, The Black Madonna și TOKiMONSTA, cea din urmă fiind prima producătoare de origine asiatică care a primit o nominalizare la Grammy, completează seria de prezențe feminine pe scenele festivalului.

Lista completă a numelor noi confirmate pentru ediția 2019 poate fi găsită pe www.electriccastle.ro. Pe aceeași platformă sunt disponibile și abonamentele Electric Castle.

0 Shares