Ziua de joi a trecut cum trece în primă faza la fel pentru toată lumea: banal, la birou, așteptând cu nerăbdare clopoțelul de ieșire. Deși nu sunt angajata și nici nu îmi doresc cu adevarat ața ceva, nevoile financiare pe care le cunoațtem cu toții foarte bine m-au mânat către a accepta pentru 10 zile un proiect full time într-o instituție. Interesant, dar nu prea. Nu-mi trecea prin cap că aveam să experimentez un nou concept: Întalnirile  culturale Caleido.

În ultima perioadă am fost framantată de un sentiment ciudat de a cunoaște și învăța lucruri noi ața că din click în click am ajuns să găsesc un eveniment care mi-a captat atenția instant: Cum construim un produs cultural de succes? – Intalnirile culturale Caleido, episodul 1 – Morten Bruun si Voicu Radescu. Nu cred că m-am gândit la ceva anume când am dat attending și mi-am facut rapid mental planul de a ajunge acolo. Sincer, de Colivia sau de Caleido nu știam mai nimic, iar despre invitați nici atât. Doar că Voicu Radescu are de a face cu Green-ul. Probabil că m-a atras ideea unui așa-zis produs cultural, deși în esență în seara asta mi-am dat seama că a folosi termenul de produs dă naștere unor alte simțăminte. Long story short, ideea de teatru ca manifest cultural în societate, modalitatea de a ajuta membrii comunității să se exprime și dezvolte, mi-a suras total. Adică, până la urma, de ce nu? Suntem aici sî învățăm și să trăim cat mai multe. Am luat-o ca pe un cadou pentru dezvoltarea mea personală. Așa că mi-am luat carnețelul și Fănelul 🙂 și am pornit spre Colivia. Am căutat adresa pe gps, am parcat și am încercat să găsim locația. Nu se vede de la o poștă, clar casa este discret marcata pentru cei care știu unde vin. Primul lucru care mi-a furat privirea în curte a fost o masă pe care se aflau flori în ghivece, gata să fie plantate. Cumva asociez grîșdinaritul cu chestii pozitive, nu mă întrebați de ce. Pur și simplu simt că cei care plantează flori au ceva luminos și frumos în ei. Am apăsat clanța și de cum am intrat am fost fermecată de stilul clasic, aerul cald și intim și de sentimentul de confort pe care mi l-a insuflat. Am fost intampinați de zâmbete și de invitația calda și sinceră de a ne servi din gustarile pregătite dar și din bărulețul care conținea de la ceai, cafea până la zmeurată și țuică. Sper că informația asta în sine să nu devină un motiv pentru care oamenii vor deveni brusc interesați de aceste întâlniri. Nu vă încărcați aiurea kharma, că e păcat! Casa este minunată, plină de cărți, de personalitate și energie pozitivă. După ce am căscat ochii și am admirat norul pufos și alb ce atârna deasupra noastră a început prezentarea.

Prezentarea domnului Morten Bruun – nu fotbalistul – a fost interactivă și foarte interesantă. Asta dacă guști teatrul și îți place să afli chestiuni din culise. Sau realizezi că totuși teatrul a influențat și influențează în mod constant lumea în care trăim. Pe scurt, ni s-a povestit despre felul în care putem ajuta la dezvoltarea comunităților, la deschiderea și dezvoltarea oamenilor sau la transmiterea mesajelor de un anumit tip prin teatru. Unul din acele momente în care regreți că în anii de liceu nu ai învățat și nu te-ai dezvoltat nici pe departe cât ți-ai fi dorit (acum) și că deja timpul tău se scurge printr-o clepsidră.

Cele mai importante informații pe care le-am asimilat?

NU te opri din jucat niciodată! Este singurul mod în care te poți salva. Jocul sporește creativitatea, iar creativitatea va ajuta la schimbarea lucrurilor în bine. Teatrul social dezvoltă empatia, dezvoltă lucrul în echipă, încurajează explorarea de sine, poate fi o modalitate de exprimare a ideilor, gândurilor, trăirilor interioare ce se conectează cu acțiunea exterioară. Am putea spune că formele teatrului social sunt o nouă și invoatoare formă de terapie de grup. Oricine poate juca un astfel de teatru social, nu există limite. Creativitatea este mereu impulsionată de către arta improvizației. Google-iți Healing the Wounds of History, de Ronald Miller si Armand Volkas – sunt printre cei mai buni care folosesc teatrul și arta improvizației în proiecte sociale și de terapie. Și mai căutați documentarul “The Act of killing” de Joshua Oppenheimer – eu asta fac acum. Pritocesc și caut informații :).

Seara a fost urmată de o serie de întrebări și de o mică discuție cu dl Morten Bruun și cu dl. Voicu Rădescu.

Concluziile mele au fost că suntem singurii responsabili să menținem aprinsă flacara din noi. Să nu lăsăm copilul interior să moară, să nu încetăm să ne jucam. Cât timp vom lupta pentru a face ceea ce ne place, pentru a lucra cu tot sufletul, suntem salvați de stingerea flăcării interioare. Suntem singurii responsabili pentru asta.

Am avut placerea deosebită de a afla câteva ceva despre Funky Citizens, care se implică în proiecte deosebit de interesante pentru cei cu apetit civic (și nu numai) și de Home Fest care în perioada asta are un întreg maraton de treatru, expoziții și spectacole din care sper să putem să “atacăm” ce a mai ramas.

Practic am tras concluzia tristă că m-am izolat și am uitat sî mă bucur de comorile Bucureștiului. Dar în același timp, pentru că sunt o persoană optimista, mi s-a readus în vedere faptul că nimic nu este întâmplător și că nu este niciodată prea târziu.

Dau astfel startul unui nou tip de postare pentru noi, cei de la Partipipal, prin care sper să reușim să trezim în noi și în voi acea scânteie. Știți voi, aia de va face inima să bata și fluturii să zboare în stomac.

Fiți cu minte!

Andreea 🙂