Ziua doi de Neversea a început mai devreme pentru partipipali, pentru că la Main Stage se anunţau încă de pe amiază nume interesante. Deschiderea a făcut-o Irina Rimes, iar apoi pe scenă a urcat Jones Blue pe care îl ştim pentru hituri ca Perfect Strangers sau Mama, care nu au lipsit din setilistul său. Seara a continuat cu un foc de artificii colorate, fix înainte să înceapă Kungs. Nu se poate să nu fi dansat pe hitul său, This Girl, DJ-ul francez reuşind să încălzească rapid mulţimea. Mixul său a trecut prin oldies & goldies şi ne-a făcut să ne simţim fix ca în club, Valentin Brunel înţelegând foarte bine mulţimea din fata scenei.

Însă adevărata petrecere a început odată cu Redfoo, jumătatea duo-ului LMFAO. Însoţit de o trupă de dansatori, americanul nu ne-a lăsat să ne tragem respiraţia. Ora petrecută cu el a fost cardio intens, cu hiturile LMFAO dar şi ale lui personale, iar isteria a fost totală pe Sexy and I Know It, Party Rock Anthem, Champagne Showers sau Sorry for Party Rocking. Dansatorii săi au adus câţiva petrecăreţi pe scenă, au scos pistolul cu confetti, au eliberat zebra gonflabilă în public şi au făcut un haos general, fix ca la un party la cineva acasă.
De la main stage am ajuns la The Ark pentru un clasic. DJ Premier a adus old school hip-hop la Neversea şi ne-a dus prin ritmurile Fuck the Police, cu beat-uri puternice şi mixuri luate din clasicele anilor 90, special pentru fanii muzicii rap şi era scratchurilor. La main stage a urcat Aloe Blacc, din al cărui setlist nu a lipsit I Need A Dollar sau piese făcute special pentru un dans intim în doi. Evident, artistul nu a uitat să îi aducă un tribut lui Avicii, cel alături de care a avut super hitul Wake Me Up, iar mulţimea a ştiut să reacţioneze frumos la acest moment emoţionant. Totuşi, Aloe Blacc ne-a adormit un pic înainte ca Galantis şi Steve Angello să rupă norma în două, mai ales după o sesiune intensă de dans la Rusko. Ziua a treia se anunţă un tur de forţă, pentru că headlinerul este the one and only Armin van Buuren, care pe program apare cu două ore de mix, dar cei care au fost la Untold ştiu mai bine cum stă treaba.
Day 2 of #NEVERSEA was surreal!Join us now and don't miss any moments of the festival journey!
Publicată de Neversea pe Sâmbătă, 7 Iulie 2018