Ce faci dacă aduni spiritele Rage Against The Machine + Linkin Park + ura împotriva sistemului? Obții Fever 333, o febră cu care ne-am procopsit la ediția 2019 a Festivalului Nova Rock și de care nu vom scăpa prea curând.
Formată în Inglewood, California, Fever 333 a luat naștere în 2017 și are o misiune foarte clară: schimbarea. Luptă ardent împotriva sistemului, rasismului, inegalității și tuturor porcăriilor cu care fiecare dintre noi are de-a face zilnic. Practic avem parte de o nouă mișcare.
Trio-ul este format din vocalul Jason Aalon Butler [ex-letlive.], toboșarul Aric Improta [Night Verses], și chitaristul Stephen Harrison [ex-the Chariot] și formează un mix mai greu de descris în cuvinte, dar care ascultat îți declanșează o sumedenie de trăiri. Adică beaturi guturale, chitare pste chitare și un hibrid hip hop, punk, rock și activism.
“Mișcarea în sine este mult mai puternică decât muzica. Arta este o piesă contingentă. Vrem să ne asigurăm că suntem implicați în egală măsură în activism și în activarea propriu zisă. Nu ne așteptăm sub nici o formă ca alți artiști să se alăture mișcării. Majoritatea celor care au provocat mișcări notabile au fost fie asasinați, fie catalogați drept nebuni. Tot ceea ce facem este un efort neobosit către schimbare. Totul este despre a aduce înapoi acest mindfulness socio politic. Încercăm să scriem coloana sonoră a revoluției care este pe cale să înceapă.”
În contextul socio politic al Americii în 2017, vocalul, care se autodescrie ca fiind un agent biracial cu un tata negru și mamă albă, a simțit puternic diviziunile create pe bază de rasă. Butler s-a întâlnit aleator (dar știm deja cu toții că nu există coincidențe) cu Travis Barker al Blink 182. Au petrecut o zi împreună și au dat naștere mișcării ce avea să devină și debutul Fever 333 în 2018.
“Am început să discutăm despre black punk rock. Punk rock-ul și hip-hopul sunt de fapt la fel prin prisma faptului că nasc artă din neînțelegeri. Travis și John mi-au susținut dorința de a crea ceva cam periculos: muzică și ethos. Am deschis porțile potopului împreună”, relatează Jason.
Tot în această perioadă Butler a decis să părăseascp letlive, formație pe care o fondase cu 15 ani în urmă. Fiind inspirat în egală măsură de învățăturile Angelei Davis și de profeții cartierului său, “Section 8 Inglewood,” agenda viitoare a solistului avea să devină bătută în piatră.
“Apreciez ceea ce am realizat prin letlive.,” declară Butler. “Mi-am dorit să avansez către o viziune foarte clară. Personal, artistic, mental, emoțional și politic sunt foarte radical, de stânga și neiertător când vine vorba despre credințele mele. Acesta este singurul mod de a realiza ceva, fie că este vorba de un moment sau pe termen lung. letlive își atinsese țelul. Era timpul pentru o nouă eră.” – Jason
Scriind cu ardoare, fiecare sesiune a formației dădea naștere mai multor melodii. Fever 333 au avut debutul pe 4 iulie 2017 într-un mod caracteristic profilului lor: au pus stăpânire pe parcarea L.A. staple Randy’s Donuts. Aceasta petrecere cu iz politic a precedat furtuna ce avea să vină.
Fiecare element însemna o declarație, chiar și lineup-ul.
“Avem un chitarist negru, un vocal mixt și un toboșar alb. Totul are un scop”, continuă vocalul Fever 333.
Pe EPul ce avea să urmeze acest scop este simțit cu vârf și îndesat. Declarația lor de independență, “We’re Coming In,” culminează cu un urlet puternic: We’re coming in, motherfucker!”
“Hunting Season” este unul dintr-o lungă serie de imnuri ale oamenilor de culoare versus autoritățile și acest cerc vicios. “Made In America” întărește aceste declarații ce anunță o puternică furtună ce va aduce cu sine schimbarea.
Unul dintre versuri declară:
“This country’s wealth and success were built on the backs of slaves. We’re all immigrants. It’s about the fucking facts. The people in power benefit from that.”
“Walking In My Shoes” nu doar că pune gaz pe foc, dar este și emblema activismului Fever 333. Fundația Walking In My Shoes organizează evenimente în care promovează speakeri, lansează instalații de artă, promovează storytelling-ul și ajută asociații de caritate partenere precum Downtown Los Angeles-based Inner City Arts, ACLU, Southern Poverty Law Center și multe altele.
Revoluția începe cu Fever 333. “Fever 333 promovează înțelegerea și empatia. 3 este un număr magic. Cea mai puternică formă din geometrie este triunghiul, cu ale sale 3 puncte. C este cea de-a 3 a literă din alfabet. Cei 3 C sunt Comunitate, Caritate și Schmbare (eng Change). Toți cei care doresc să investească în aceste valori sunt la fel de importanți ca și noi. Generația noastră are deosebit de multă putere. Sistemele actuale sunt complet greșite, dar urmăm. Dacă ne unim și cultivăm puterea și solidaritatea, cred că putem deveni schimbarea.”
Țin minte foarte clar clipa în care i-am prins live pe scena RedBull din cadrul Nova Rock 2019 Citeam programul și cum îmi place să descopăr trupe noi pentru mine, m-a intrigat ideea de rastafarian punk, cum erau descriși Fever 333. Ceea ce a urmat este greu de descris în cuvinte și trebuie trăit de fiecare în parte. Nu mai văzusem de mult într0un show live atât de multă pasiune, dorință, putere. Au sărit, au țipat, au fugit în public. Am fost pur și simplu uimiți, iar următorul pas a fost acela de a le asculta și vedea materialele. Am fost infectați. Atât de infectați încât am început să îi promovăm, la rândul nostru, în cercurile noastre de cunoscuți.
Baieții sunt în turneu de promovare și vor susține o serie de showuri, sau, demonstrații, cum le numesc ei în lume, Poți vedea când și unde aici. Noi vom participa la evenimentul de pe 16 noiembrie din Viena, FLEX. Află mai multe de aici.
Rămâi aproape de noi pentru detalii!