The post EC_Special redeschide scena pentru vara 2021 appeared first on Partipipal.
]]>EC_Special este promisiunea organizatorilor Electric Castle Festival că vara anului 2021 va fi momentul de regăsire a tuturor celor care iubesc muzica live și își doresc să se reconecteze.
Castelul Banffy din Bonțida va fi, în mod natural, locul de start al acestui eveniment – experiment programat între 6 și 15 august. Spațiul emblemă pentru întreaga comunitate Electric Castle și cel mai dorit loc de a fi, din nou, împreună, va găzdui show-urile programate în primul weekend. EC_Special va marca și revenirea în Cluj-Napoca a evenimentelor sub marca Electric Castle. Nu mai puțin de 30 de spații din oraș vor găzdui scenele special pregătite, integrând peisajul urban în mixul artistic pregătit.
Concerte live cu artiști români și străini, performance, show-uri New Media sau AV sunt parte dintr-un program complex ale cărui detalii vor fi anunțate în perioada următoare. Organizatorii și-au propus să redea atmosfera obișnuită a festivalului, într-o formulă adaptată contextului, care să permită publicului o conexiune în deplină siguranță. Începând cu 10 iunie, publicul va putea cumpăra bilete de pe platforma electriccastle.ro
Toate evenimentele din cadrul EC_Special vor avea loc respectând normele pe care autoritățile le vor impune pentru perioada de derulare.
Blast from the past: Electric Castle 2017 movie by Partipipal aici
The post EC_Special redeschide scena pentru vara 2021 appeared first on Partipipal.
]]>The post twenty øne piløts, Deftones si Gorillaz la Electric Castle 2022 appeared first on Partipipal.
]]>A fost o perioadă grea. Nu numai pentru cei din industria muzicală ci și pentru publicul aferent acesteia și că statul nu a fost tocmai de ajutor, de aici și părerile nu tocmai pozitive. În speranța că vara anului 2022 va fi ceva mai aproape de normalitate și vom avea pace, iată primele informații legate de ediția 2022 a unuia dintre cele mai iubite festivaluri din România.
Ediția a 8-a va avea loc între 13 și 17 iulie 2022, iar primii headliners sunt: una dintre cele mai bune trupe alternative rock ale anilor 2000 – twenty øne piløts, genialii Gorillaz & legendele alt-metal Deftones.
twenty øne piløts vor fi la ediția a 8-a a Electric Castle . Reconfirmarea trupei a venit aproape imediat după anunțului amânării din acest an, un semn că trupa așteaptă cu la fel de mult interes să se întâlnească, pentru prima oară, cu sutele de mii de fani din România. Dacă pandemia a trecut, cumva, mai ușor, a fost și mulțumită celui mai recent hit al trupei „Level of concern” , ce a renăscut speranțele publicului într-un nou album semnat de Tyler Joseph și Josh Dun, autorii celui mai bun album rock al decadei (“Blurryface”, 2015), conform Billboard. Trupa a ales să doneze parte din încasările obținute cu această piesă pentru susținerea celor din industria muzicală afectați de suspendarea evenimentelor pe perioada crizei COVID-19.
De 20 de ani, publicul și industria muzicală încearcă să găsească cea mai potrivită definiție pentru Gorillaz. Proiectul pe care Damon Albarn și Jamie Hewlett l-au pornit, în 2000, a fost interpretat fie ca o ironie la adresa imaginii prefabricate a trupelor pop, un experiment a unor mici genii muzicale sau un act de bravadă. Dar asta nu a împiedicat această cartoon band să ajungă constant pe primele locuri în clasamente. Dincolo de universul vizual foarte elaborat creat prin personajele imaginate de Hewlett, ca imagine a trupei, piese ca „Feel Good Inc.”, „Clint Eastwood” sau „Dare” sunt mici bijuterii muzicale ce rezistă oricărui test al timpului. Anul 2020 pare să le aparțină: Gorillaz a lansat „Song Machine: Season One – Strange Timez” un album pe care lista de artiști invitați probează, dacă mai era nevoie, reputația trupei în lumea muzicală.
Confirmarea Deftones în lista de artiști pentru ediția 2022 a Electric Castle readuce în România una dintre cele mai originale trupe de alternative metal din ultimele decenii. Cu o istorie marcată de succese precum trei albume de platină dar și de tragedii personale, Deftones au influențat o întreagă generație de muzicieni prin sound-ul lor unic. Anul acesta, trupa ar fi trebuit să se afle în plin turneu mondial însă pauza impusă de pandemie le-a dat șansa sa lucreze la cel de-al 9-lea album al lor. Ohms a fost lansat în septembrie și a primit super aprecieri din partea criticilor, astfel că Chino Moreno (vocal, chitară), Stephen Carpenter (chitară), Frank Delgado (clape), Abe Cunningham (drums) și Sergio Vega (bass) au depășit deja pragul de 10 milioane de albume vândute în cariera lor, în întreaga lume.
Abonamentele pentru ediția a 8-a a Electric Castle sunt disponibile pe electricastle.ro
În 2019 am reușit să le luăm intreviu celor de la Șuie Paparude – link aici.
Photo Album Electric Castle 2019 aici.
The post twenty øne piløts, Deftones si Gorillaz la Electric Castle 2022 appeared first on Partipipal.
]]>The post Electric Castle sparge gheata anuntand primii Headliners – REPROGRAMAT 2022 appeared first on Partipipal.
]]>Știm că a fost un an greu, nu numai pentru cei din industria muzicală ci și pentru publicul aferent acesteia și că statul nu a fost tocmai de ajutor, de aici și părerile nu tocmai pozitive. Dacă intrebăm majoritatea persoanelor din industrie vor spune că șansele sunt minuscule ca evenimentele și festivalurile mari să aibă loc în 2021, dar noi rămânem optimiști, le fel ca și echipa Electric Castle și sperăm ca totul să revină la normal cât de curând posibil.
Organizatorii anunță pregătirile pentru ediția a 8-a, reprogramată între 14 și 18 iulie 2021 și primii headliners de pe afișul EC8: una dintre cele mai bune trupe alternative rock ale anilor 2000 – twenty øne piløts, genialii Gorillaz & legendele alt-metal Deftones.

twenty øne piløts vor fi la ediția a 8-a a Electric Castle . Reconfirmarea trupei a venit aproape imediat după anunțului amânării din acest an, un semn că trupa așteaptă cu la fel de mult interes să se întâlnească, pentru prima oară, cu sutele de mii de fani din România. Dacă pandemia a trecut, cumva, mai ușor, a fost și mulțumită celui mai recent hit al trupei „Level of concern” , ce a renăscut speranțele publicului într-un nou album semnat de Tyler Joseph și Josh Dun, autorii celui mai bun album rock al decadei (“Blurryface”, 2015), conform Billboard. Trupa a ales să doneze parte din încasările obținute cu această piesă pentru susținerea celor din industria muzicală afectați de suspendarea evenimentelor pe perioada crizei COVID-19.
De 20 de ani, publicul și industria muzicală încearcă să găsească cea mai potrivită definiție pentru Gorillaz. Proiectul pe care Damon Albarn și Jamie Hewlett l-au pornit, în 2000, a fost interpretat fie ca o ironie la adresa imaginii prefabricate a trupelor pop, un experiment a unor mici genii muzicale sau un act de bravadă. Dar asta nu a împiedicat această cartoon band să ajungă constant pe primele locuri în clasamente. Dincolo de universul vizual foarte elaborat creat prin personajele imaginate de Hewlett, ca imagine a trupei, piese ca „Feel Good Inc.”, „Clint Eastwood” sau „Dare” sunt mici bijuterii muzicale ce rezistă oricărui test al timpului. Anul 2020 pare să le aparțină: Gorillaz a lansat „Song Machine: Season One – Strange Timez” un album pe care lista de artiști invitați probează, dacă mai era nevoie, reputația trupei în lumea muzicală.
Confirmarea Deftones în lista de artiști pentru ediția 2021 a Electric Castle readuce în România una dintre cele mai originale trupe de alternative metal din ultimele decenii. Cu o istorie marcată de succese precum trei albume de platină dar și de tragedii personale, Deftones au influențat o întreagă generație de muzicieni prin sound-ul lor unic. Anul acesta, trupa ar fi trebuit să se afle în plin turneu mondial însă pauza impusă de pandemie le-a dat șansa sa lucreze la cel de-al 9-lea album al lor. Ohms a fost lansat în septembrie și a primit super aprecieri din partea criticilor, astfel că Chino Moreno (vocal, chitară), Stephen Carpenter (chitară), Frank Delgado (clape), Abe Cunningham (drums) și Sergio Vega (bass) au depășit deja pragul de 10 milioane de albume vândute în cariera lor, în întreaga lume.
Până aflăm noi informații despre ce ne va aduce vara aceasta, ne indreptăm atenția către Documentarul Festival by Electric Castle, care este disponibil acum și pe Netflix, cea mai importantă platformă de streaming din lume.

Echipa Electric nu a pierdut vremea, imediat după perioada de carantină care a blocat toate evenimentele programate, filmează și lansează documentarul Festival – A Concert for No One. A concert for Everyone ce reunește trei dintre cele mai cunoscute trupe românești ale momentului, într-o experiență muzicală inedită. Subcarpați, Vița de Vie și Golan susțin, la castelul Banffy, din Bonțida, un concert fără public, fizic, prezent, dar pentru sutele de mii de fani ai festivalului ce ar fi trebuit să-i vadă live, în acele zile, la cea de-a 8-a ediție a Electric Castle. Artiștii cântă, improvizează și vorbesc despre experiența personală a izolării, ce i-a obligat să stea departe de scenă.
Festival este, înainte de toate, un mesaj de speranță pe care Electric Castle îl transmite către comunitatea sa: distanțarea este doar o sursă de reinventare a actului artistic, creativitatea este mai puternică decât izolarea, iar muzica nu se oprește decât atunci când dispare pasiunea.

Pe langă documentar, Electric Castle a inițiat, pe parcursul verii, proiectul EC Creative Camp. Timp de două luni, artiști români din genuri și nivele de notorietate diferite au fost invitați în tabăra de creație de la Tuzla. Aici, li s-a pus la dispoziție spațiul și logistica necesare pentru a putea compune, împreună sau individual, de a schimba idei și de a avea acces la alte zone artistice ce îi pot îmbogăți. Rezultatul? Foarte multă muzică bună care se va regăsi, în curând, într-o colecție de discuri de vynil unicat.

Photo Album Electric Castle 2019 aici.
The post Electric Castle sparge gheata anuntand primii Headliners – REPROGRAMAT 2022 appeared first on Partipipal.
]]>The post twenty øne piløts, Camo & Krooked si High Contrast la Electric Castle 2020 appeared first on Partipipal.
]]>Primele nume confirmate pentru Electric Castle 2020 împlinesc un vis mai vechi al fanilor festivalului: prezența în România a trupei americane twenty øne piløts!
Lansați în 2009, twenty øne piløts sunt autorii celui mai bun album rock al ultimei decade, conform clasamentului întocmit de Billboard; Blurryface a înregistrat vânzări globale de 6,5 milioane albume și 4 discuri de platină. În topul Billboard al celor mai bune piese rock lansate în ultimii 10 ani, trupa are nu mai puțin de 3 single-uri (Heathens, Ride, Stressed Out). Iar lucrurile arată la fel de promițător și pentru cel mai recent album Trench (2018), care are deja 3 piese ajunse No. 1. Fanii trupei sunt în fierbere odată cu recenta lansare a unui nou logo al trupei, presa internațională speculând că acesta anunță, de fapt, un nou album. Cu puțin noroc, la Electric Castle 8 vom avea parte de noi hituri semnate de Tyler Joseph și Josh Dun.
După 15 ani în care au reușit să ignore trendurile industriei muzicale, concentrați doar pe propriul stil, Foals au crescut organic, ajungând astăzi să fie cotați unul dintre cele mai bune act-uri live britanice. Liderul trupei indie, Yannis Philippakis, este cel care le inspiră o forță aparte, fiind și sursa creativă care stă în spatele celor 6 albume ale trupei, toate ajunse în Top 10 în Marea Britanie. Cel mai recent proiect al lor – dublul album „Everything Not Saved Will Be Lost”, care a ajuns pe prima poziție în topurile britanice, în această toamnă – reflectă perfect ambiția lor de a crea nu doar muzică bună, ci și o muzică ce poate schimba mentalități, fiind centrat în jurul problemelor create de schimbările climaterice.
Și-au dorit din totdeauna să fie diferiți de tot ce există pe scena alternative și asta i-a păstrat mereu în atenția publicului: The Neighbourhood ajung la Electric Castle cu materiale noi, într-un stil mult mai experimental decât hit-urile care i-au consacrat precum „Sweater Weather” (no. 1 în topurile de alternative din 2013 și dublu disc de platină) sau „R.I.P. 2 My Youth”. Producătorul australian tech-house FISHER a avut nevoie de doar 3 ani pentru a trece de la statutul de surfer profesionist la DJ nominalizat la Grammy, în 2019, categoria Best Dance Recording și, în 2020, ca unul dintre principalii artiști pe afișul Electric Castle.
În 2014, albumul „Moves Like Ms Jackson” făcea senzație în lumea muzicii electro, fără ca nimeni să poată spune cine este în spatele acestuia. Odată cu nominalizarea la Grammy pentru Best Dance Recording și anunțul semnării cu o casă de discuri majore, Steven Zhu renunță parțial la ambiția de a rămâne anonim. Producătorul american își va aduce la Electric Castle 2020 show-ul unic, construit în jurul „Ringos Desert”, cel mai recent album al său ajuns instant no. 1 în iTunes Electronic Album Chart.
Foarte puțini artiști electro reușesc să creeze un sound propriu, dar piesele semnate de Tycho vor fi ușor recunoscute de fanii ce vor avea șansa să-l vadă live pe producătorul american nominalizat, acum câțiva ani, la Grammy. Cu un al doilea album foarte curajos, proaspăt lansat pe piață, Floating Points revine la formula one man show, lăsând publicul să decidă singur încadrarea în gen a amestecului de pian, vioară, clarinet și electro.
Unul dintre cei mai activi DJ de pe scena muzicală internațională, Purple Disco Machine (PDM) a acceptat invitația de a fi prezent la a 8-a ediție EC. Între numeroasele show-uri pe care le susține, PDM reușește să lanseze permanent materiale originale și să rămână prima opțiune de remix pentru artiști de primă categorie precum Gorillaz, New Order, Claptone sau Tom Odell.
La scală diametral opusă ca experiență pe scena electro, Rezz și Amon Tobin completează line up-ul ediției. Rezz aduce stilul proaspăt care l-a convins pe Deadmau5 să semneze cu ea acum 3 ani, colaborare din care s-au născut două albume. Amon Tobin ajunge la castel cu show-ul său Two Fingers, ce promite o perspectivă nouă în cariera de peste trei decenii a producătorului și Dj-ului brazilian.
Alec Benjamin a avut nevoie de doar câțiva ani să facă trecerea de la concerte susținute în parcări până la a cânta pe aceeași scenă cu John Mayer și, iată, a ajunge în 2020 pe scena Electric Castle. „Let Me Down Slowly”, hit-ul care i-a adus, anul trecut, un disc de platină, va da acel refresh necesar unei seri intense de festival.
Drum & Bass la cel mai rafinat nivel e promisiunea duo-ului austriac Camo & Krooked și High Contrast, artiști care revin în line up-ul festivalului. Nou și exotic, MEUTE bifează prima prezență la Electric Castle a unui marching band și experiența de a asculta hit-uri techo și house interpretate în ritmurile instrumentelor de fanfară.
Pentru al doilea an consecutiv, Electric Castle își respectă promisiunea de a aduce pe domeniul Banffy cei mai importanți artiști New Media din lume și anunță o nouă ediție a New Media Castle. Utilizând coduri și algoritmi, aceștia vor reinterpreta spațiul istoric al castelului, creând instalații unice în care tehnologia și arta dau o nouă dimensiune realității.
Primele nume anunțate sunt Robert Henke, cunoscut prin instalațiile sale laser ce sunt frecvent expuse la Tate Modern Londra, Centre Pompidou sau PS-1 New York și James Clar, un consecvent „cercetător” al potențialului narativ și conceptual al luminii și tehnologiei, ale cărui lucrări se află în colecții private și publice din întreaga lume. Claire Hentschker li se alătură, aducând pentru prima oară în România proiectele sale în care imperfecțiunile efectelor vizuale speciale generate de calculator sunt folosite pentru a recrea locuri deja dispărute.
Anul trecut am reușit să le luăm intreviu celor de la Șuie Paparude – link aici.
Photo Album Electric Castle 2019 aici.
The post twenty øne piløts, Camo & Krooked si High Contrast la Electric Castle 2020 appeared first on Partipipal.
]]>The post Artisti romani, cuceriti scenele Electric Castle! appeared first on Partipipal.
]]>După ce, anul trecut, 4 trupe și 10 DJs au avut ocazia întâlnirii cu publicul de festival, anul acesta Electric Castle au rezervat 5 locuri pentru trupe și 8 pentru DJs aflați la început de carieră. Câștigătorii vor avea șansa să cânte în fața unui public de zeci de mii de viitori fani veniți să urmărească concertele Florence+The Machine, Limp Bizkit, Nils Frahm, Thirty Seconds to Mars, Bring Me The Horizon și ale celorlalți artiști consacrați deja anunțați în line-up-ul Electric Castle 2019.
Trupele se pot înscrie până în 4 iunie, iar DJ-ii care vor să se înscrie în concurs pot face acest lucru până în data de 11 iunie, pe site-ul Electric Castle sau pe pagina de Facebook a festivalului. Trupele vor trebui să încarce pe site o înregistrare a unei piese originale, creație proprie. Pentru DJs, e necesar realizarea unui mix cu durata minimă de 30 de minute, ce va fi încărcat pe Mixcloud. Doar mix-urile cu minim 150 de ascultători vor intra în selecția finală.
Un juriu de specialitate format din reprezentanți ai Electric Castle și ai industriei muzicale vor alege cele mai reușite creații, iar aprecierilor acestora li se vor adăuga și voturile exprimate de public în mediul online. În finala competiției vor intra 8 trupe sau artiști, care vor fi invitați la un showcase organizat, în 12 iunie, la București, în clubul Control. În urma finalei, vor fi aleși 5 câștigători care vor fi prezenți pe scenele festivalului în luna iulie. DJ-ii câștigători vor fi anunțați în data de 13 iunie.
Toate detaliile legate de noua ediție „Own The Stage” sunt publicate pe site-ul festivalului, respectiv la adresa https://electriccastle.ro/own-the-stage
Vezi line up-ul complet Electric Castle 2019 aici.
The post Artisti romani, cuceriti scenele Electric Castle! appeared first on Partipipal.
]]>The post Electric Castle 2018 – esti pregatit pentru o noua aventura? appeared first on Partipipal.
]]>Electric Castle 2018 are loc în intervalul 18 – 22 iulie 2018. Abia așteptăm să vedem și să revedem câțiva dintre artiștii noștri favoriți și să îi descoperim pe alții despre care nu știam. Damian Marley, Jessie J, Excision, Netsky, London Grammar, Nothing but Thieves, Wolf Alice, Dubioza Kolektiv, Elrow, JP Cooper și Dub Pistols sunt doar câteva din artiștii ce vor urca pe scena Electric Castle 2018. Vezi line-up-ul complet aici.
Electric Castle 2018, here we come!
Vezi cum a fost in anii trecuți la Electric Castle pentru Partipipali:
Partipipal de Festival la Electric Castle 2017.
Partipipal de Festival de la Electric Castle 2016.
The post Electric Castle 2018 – esti pregatit pentru o noua aventura? appeared first on Partipipal.
]]>